Cartea pe care Tsipras a mizat totul. Syriza a câștigat anticipatele din Grecia. Noua Democrație, pe locul doi. REZULTATE PARȚIALE

Cartea pe care Tsipras a mizat totul. Syriza a câștigat anticipatele din Grecia. Noua Democrație, pe locul doi. REZULTATE PARȚIALE
Publicat: 20/09/2015, 22:48

Partidul de extremă-dreapta Zori Aurii a obținut 7,29% din voturi și ar urma să aibă 20 de parlamentari, dar cel mai probabil nu va fi abordat în vederea formării unei coaliții.

Socialiștii de la PASOK au câștigat 6,47% din sufragii (17 mandate), comuniștii de la KKE 5,52% (15 mandate), Grecii Independenți (Anel) 3,72% (10 mandate), To Potami (Râul) 3,8% (10 mandate) și Uniunea Centriștilor 3,5% (9 mandate).

Grecii au votat duminică în cel de-al treilea scrutin național de anul acesta, fiind chemați să aleagă cine va implementa noile măsuri prevăzute în acordul cu creditorii internaționali.

Victoria Syriza a fost anticipată de sondajele de la urne. Potrivit unui exit-poll pentru televiziunea Mega, partidul lui Alexis Tsipras obținuse între 30% și 34% din voturi, în vreme ce pentru Noua Democrație strânsese între 28,5% și 32,5% din opțiuni.

Partidul de extremă-dreapta Zori Aurii era creditat cu 6,5-8% din voturi, iar socialiștii de la PASOK cu 5,5-7%.

Skai a prezentat un exit-poll în care Syriza era creditată cu procente între 31% și 35%, iar Noua Democrație 29% și 33%.

Partidul Syriza al fostului premier Alexis Tsipras a promis că va aplica măsurile de austeritate în schimbul fondurilor de miliarde de euro de la creditor.

Tsipras, în vârstă de 41 de ani, a declanșat alegerile când a demisionat după numai șapte luni de mandat, în urma rebeliunii unor membri ai partidului său, din cauza faptului că a acceptat reducerea cheltuielilor și creșterea taxelor, impuse de creditori. Tsipras câștigase alegerile din ianuarie cu promisiunea că va anula astfel de măsuri, prevăzute în primele două acorduri de finanțare ale Greciei.

El a argumentat că nu a avut de ales decât să accepte cerințele creditorilor europeni în schimbul celui de-al treilea acord de finanțare, un pachet pe trei ani în valoare de 86 de miliarde de euro. În lipa celui de-al treilea acord de finanțare, Grecia risca să intre în incapacitate de plăți și să iasă din zona euro.

Pericolul ieșirii din zona euro și posibil chiar din Uniunea Europeană este o preocupare pentru mulți alegători. „Condițiile mele sunt să rămânem în Europa și nimic mai mult, pentru că nu putem ieși în niciun caz”, a declarat Elektra Kadydou, o pensionară care vota la Atena.

Campania a fost monotonă, cu mult diferită de cea frenetică din ianuarie, când Tsipras pleda împotriva măsurilor impuse de creditori, în timp ce partidele de centru argumentau că acordul cu statele din zona euro este cea mai bună șansă a țării de a-și reveni în plan economic, pe fondul recesiunii și ratei șomajului de aproximativ 25 la sută.

Acum, politicile patidului care va câștiga scrutinul sunt deja stabilite de acordul de creditare, iar în tabăra antiausteritate au mai rămas doar partidul de extremă-dreapta Zori Aurii și Unitatea Populară, format luna trecută de rebelii din Syriza.

Campania principalului rival al lui Tsipras, liderul în vârstă de 61 de ani al partidului Noua Democrație, Vangelis Meimarakis, s-a concentrat pe revenirea la stabilitate. El l-a descris pe Tsipras ca un politician nesăbuit, fără experiență, care a condus țara spre o potențială catastrofă și a introdus restricții bancare.

Campania Syriza a promovat ruptura de politicile corupte din trecut.

Guvernul care se va forma după alegeri nu va avea timp de pierdut. Creditorii urmează să revizuiască progresul reformelor prevăzute în acordul de finanțare, iar Guvernul va trebui să redacteze bugetul pe 2016, să reformeze sistemul de pensii, să crească o serie de taxe, inclusiv asupra fermierilor, să efectueze privatizări și să supravegheze un program de recapitalizare a băncilor.

Sondajele au arătat că niciun partid nu va obține majoritatea de 151 de mandate în Parlamentul cu 300 de locuri, nici cu bonusul de 50 de mandate acordat câștigătorului, iar o coaliție de trei partide va fi probabil formată. Acest lucru ar urma să se realizeze cu sprijinul a două partide proeuropene: socialiștii de la PASOK și To Potami (Râul).

Partidul Zori Aurii, ai cărui lideri sunt judecați pentru conducerea unei organizații infracționale, este creditat cu locul al treilea, dar nu va fi abordat de niciunul dintre celelalte partide pentru a forma o coaliție.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Gabriel Cotabiță a murit cu o mare durere în suflet! Se plângea soției sale că...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Cum ar vota românii cu pregătire superioară la alegerile prezidențiale. Diaspora, marea necunoscutǎ. Surprizele studiului...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
O tânără care a făcut un test ADN ca să afle care este istoria familiei...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Cauza morții lui Gabriel Cotabiță. Ce s-a întâmplat cu artistul de 69 de ani
Cauza MORȚII lui Gabriel Cotabiță! Solistul s-a chinuit ENORM în ultimele clipe de viață
Ameninţarea de pe piaţa imobiliară. România ar putea ajunge o piaţă de chiriaşi: "Preţurile se...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Întrebare de ȘCOALĂ: Câte LATURI are Marea Piramidă din Giza?
Cel mai iubit actor a murit. Drum lin, maestre! A cucerit generații la rând
Eroul care a salvat omenirea de la un război nuclear. În câteva secunde a salvat...
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Soția lui Gabriel Cotabiță, adevărul despre starea de sănătate a artistului: "Era riscant"
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
România în Al Doilea Război Balcanic. „Am avut norocul să dăm peste bulgari istoviți, altfel...